Despre bărbaţii care pleacă „în vârful degetelor”

Întotdeauna am avut o problemă cu bărbaţii care se ascund după deget, care se fac că plouă deşi ştiu bine că nu e aşa. Femeile sunt destul de inteligente şi înţeleg că un bărbat care nu te caută mai multe săptămâni la rând, nu te va mai căuta niciodată, dar asta nu justifică comportamentul lor. Dacă un bărbat e hotărât să plece şi conştient că orice decizie va lua, va lăsa în urma lui durere, de ce totuşi să nu plece demn, ca un bărbat, dar nu ca un hoţ? De ce să nu îşi găsească curajul să spună „Gata, s-a terminat.” Probabil că bărbaţii se tem de firescul şi inevitabilul „De ce?”, întrebare la care nici ei de multe ori nu ştiu răspunsul. Eu cred că e urât după ce ai spus cuvinte „mari”, frumoase, sincere (sau mincinoase, cine ştie?!) să pleci „în vârful degetelor”, pe furiş… pentru că o vorbă veche din bătrâni spune „Munte cu munte se întâlneşte, dar om cu om.” Trupa Holograf are o piesă care se numeşte „Şi băieţi plâng câteodată”, plâng sau… „fac să plângă”?