2011

foto:designscollage.com

foto:designscollage.com

Pentru mine cea mai mare realizare din 2011 este faptul că am absolvit facultatea şi am avut cel mai bun coordonator ştiinţific la teza de licenţă.
Mi-am îndeplinit visul de a călători în Belgia.
Din iulie până în octombrie am făcut 11500 km pe ruta Belgia-Moldova.
Am jucat la nunta uneia dintre cele mai bine prietene, Lucica.
Am lipsit de la nunta Olguţei şi ea o bună prietenă din facultate.
Din păcate am pierdut o mătuşă scumpă, cea mai mare soră a mamei. 😦
Am învăţat să mă descurc prin metroul din Bruxelles (bbuuufff e complicat).
Mi-am făcut noi prieteni, de toate naţiile, blugari, polonezi,spanioli, tailanadezi etc.
M-am reîndragostit de limba franceză.
Tot în 2011 am învăţat că prietenii adevăraţi, ramân adevăraţi şi la distanţă.
Am dezamăgit şi am fost dezamăgită.
De 5 luni trăiesc in Belgia si habar nu am dacă şi în următoarele 5 luni voi fi tot aici.
Cu mâna pe inimă, spun că la alegerile locale, l-am votat pe Dorin Chirtoacă.
Tot din 2011, din motive întemeiate, nu mai citesc „Timpul”(ziar pe care îl citeam permanent de câţiva ani).
Sper ca 2012 va fi un an mai bun şi plin de realizări frumoase pentru fiecare dintre noi.
La mulţi ani!

Belgia paralizată pentru 24 de ore

foto: myriam-en-ebullition.be

foto: myriam-en-ebullition.be

Belgienii vor protesta joi, 22 decembrie împotriva legii reformei sitemului de pensii.

În prezent cei care au o vechime în muncă de 35 de ani se pot pensiona la vârsta de 60 de ani. Potrivit noii legi, începând din anul 2013, nu se va putea ieşi la pensie înaintea împlinirii vârstei de 62 de ani şi atunci numai dacă solicitantul are o vechime în muncă de cel puţin 42 de ani.  Deasemenea, legea mai prevede eliminarea unor pensii speciale şi pensionarea mai târziu a celor încadraţi în anumite categorii de muncă dificilă.

Toţi angajaţii serviciilor publice vor fi in grevă.Poşta, băncile, şcolile sau oricare instituţie publică îşi va sista activitatea pe parcursul zilei de 22 decembrie.Sindicatele recomandă părinţilor să nu îşi trimită copii în această zi la şcoală.Spitalele publice vor ramâne deschise, totuşi şi în activitatea acestora vor exista  perturbări.

Societatea naţională de transporturi feroviare (SNCB) a anunţat că va demara greva începând de miercuri, ora 22:00, (ora Blegiei) care va dura până joi seara, astfel întreaga reţea de transport public va fi paralizată.În semn de solidaritate şi companiile care deţin autobusuri private îşi vor sista activitatea.

O altă amplă manifestaţie de prostest a avut loc în Blegia, acum mai puţin de o lună.Pe 2 decembrie, peste 50 000 de persoane au protestat împotriva măsurilor de austeritate impuse bugetului pentru anul 2012. Atunci, 70 % -80 % din transpotrul public nu a circulat.